România plantează pentru mâine - Frăsinet  (Călărași) - 18 noiembrie 2023
În această toamnă, continuăm povestea campaniei „România plantează pentru mâine”, inițiată de OMV Petrom, cu un eveniment de plantare cu totul inedit - #PlantFest - un adevărat festival, al implicării și faptelor bune în natură și pentru natură. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 18 noiembrie 2023, în comuna Frăsinet.

Ne vom bucura de timpul petrecut împreună ca o adevărată comunitate unită pentru un viitor mai verde și mai curat, cu cea mai bună muzică și cele mai energice încurajări pe fundal, cu invitați mișto și mâncare caldă.

Toate costurile de plantare, echipamente, materiale necesare și masa vor fi acoperite integral de către organizatori. Pentru cei care nu dețin mașini personale, punem la dispoziție gratuit autocare, cu plecare din București, Călărași și Oltenița.  

Mai multe detalii despre transport, program și alte aspecte organizatorice vor fi transmise pe e-mail participanților.

Pentru întrebări suplimentare, scrie-ne pe adresa voluntar@actfortomorrow.ro.

Copiii sub 14 ani se pot implica doar cu prezența unui membru al familiei/însoțitor.
* Unitățile de învățământ pot participa cu elevi sub 14 ani, însoțiți de 1 adult la 2 elevi.
Sign in to Google to save your progress. Learn more
Email *
Prin completarea prezentului formular, ești de acord cu prelucrarea datelor tale de către organizatori pentru buna desfășurare a evenimentului? *
La eveniment se vor face poze și materiale video folosite de organizatori strict în scop de promovare a evenimentului sau a acțiunii de plantare pe o perioadă de 36 de luni. Prin participarea la eveniment, fiecare participant este de acord cu această acțiune. *
Next
Clear form
Never submit passwords through Google Forms.
This form was created inside of Act for Tomorrow. Report Abuse